Primăria COPȘA MICĂ

PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL

LUNI – JOI orele 9-15  

VINERI orele 9-14

SAMBĂTĂ şi DUMINICĂ – ÎNCHIS

Informaţii şi Acte de Stare Civilă

ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI

Căsătoria se încheie la oficiul de stare civilă în a cărui rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii soţi.
Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor sau, după caz, la primăria competentă.

În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei potrivit legii, legea aplicabilă regimului matrimonial, precum şi, în cazul aplicării legii române, regimul matrimonial ales.


Documente necesare la căsătorie:

1. CERTIFICATE DE NAŞTERE (original + copie)
2. ACTE DE IDENTITATE (original + copie)
3. CERTIFICATE medicale PRENUPȚIALE (valabil atât la data depunerii documentației, cât și la data oficierii) :
4. Dovada desfacerii casatoriei anterioare – daca este cazul: (Sentinta definitiva/certificat de divort/certificat de deces)
5. DECLARATIE DE CASATORIE (se completeaza la ghiseu Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declaraţiei de căsătorie, dar nu mai târziu
de a 30-a zi.

 

 

 


  Publicatii Casatorie 2024 (475,8 KiB, 25 hits)

  Publicatii Casatorie 2023 (535,0 KiB, 25 hits)

  Publicatii Casatorie 2022 (476,4 KiB, 8 hits)

  Publicatii Casatorie 2020 (456,7 KiB, 20 hits)

  Publicatii Casatorie 2019 (395,4 KiB, 25 hits)

  Publicatii Casatorie 2018 (109,0 KiB, 21 hits)

  Publicatii Casatorie 2017 (288,0 KiB, 16 hits)

  Publicatii Casatorie 2016 (290,9 KiB, 11 hits)

  Publicatii Casatorie 2015 (56,2 KiB, 7 hits)

  Publicatii Casatorie 2014 (146,4 KiB, 21 hits)

  Publicatii Casatorie 2013 (13,4 KiB, 22 hits)

  Publicatii Casatorie 2012 (8,9 KiB, 5 hits)

  Publicatii Casatorie 2011 (4,6 KiB, 9 hits)